Despre limba română

Româna este vorbită de aproximativ 30 de milioane de persoane, majoritatea din România, Republica Moldova (unde este limbă oficială) şi din statele vecine (Ungaria, Serbia şi Muntenegru, Bulgaria, Ucraina şi Grecia), dar există comunităţi semnificative de vorbitori de limba română în ţări cum sunt Canada, Statele Unite, Germania, Israel, Australia şi Noua Zeelandă.

Româna are patru dialecte: dacoromâna – cunoscută în general ca „română”, vorbită în România de astăzi, istroromâna, meglenoromâna şi macedoromâna (sau Aromâna) vorbite la sud de Dunăre. Potrivit lingviştilor, limba română cu dialectele sale este urmaşa limbii romanice vorbite pe ambele maluri ale Dunării, înainte de aşezarea triburilor slave la sud de fluviu - dacoromâna în nord, şi celelalte trei dialecte în sud.

Origini lingvistice
Româna aparţine familiei limbilor romanice, care mai include franceza, italiana, portugheza, spaniola, fiind ramura sa cea mai estică. De exemplu, româna are aceleaşi patru grupe de verbe ca latin. Româna a păstrat de asemenea genul neutru din latină alături de cel masculin şi cel feminin, spre deosebire de celelalte limbi romanice (substantivele neutre folosesc forma masculină pentru singular şi cea feminină pentru plural). Ca şi în italiană, pronumele se omit în general în român pentru că terminaţiile verbului oferă în general informaţiile necesare privind subiectul. O caracteristică a românei este aceea că este singura limbă romanică în care articolul definit se ataşează la sfârşitul substantivului (ca în suedeză) în loc să fie un cuvânt separat amplasat înaintea acestuia.
Există şi unele influenţe slave, atât la nivel fonetic, cât şi lexical – de exemplu, întrucât latina nu are un cuvânt pentru da, româna a preluat slavul da. De asemenea, româna este singura limbă romanică în care există sunetul [h].
Majoritatea cuvintelor din vocabularul român (aproximativ 75%) sunt de origine latină, procentajul fiind şi mai mare în ce priveşte vocabularul de bază. Acesta conţine şi numeroase cuvinte împrumutate de la triburile slave şi vecinii de mai târziu, precum şi împrumuturi din germană, maghiară, turcă. Secolul al XIX-lea a marcat o nouă etapă întrucât împrumuturile semnificative din franceză şi italiană îndeosebi au întărit caracterul romanic al limbii române.

Din aceste motive, româna este considerată de către mulţi a fi “o insulă de latinitate într-un ocean slav”.